Frica de a vorbi în public
Mit sau Realitate
Mitul este că frica de a vorbi în public este mai mare decât frica de moarte, Studiul care a condus la această concluzie a fost discreditat pentru că fusese făcut pe un eșantion nereprezentativ iar frica de moarte era considerată ca fiind diferită de frica de înec, frica de înălțimi, frica de accident și alte frici care, în final, tot la moarte conduceau.
Realitatea însă este că există o fobie, numită glosofobie, care se manifestă ca un blocaj psihic și emoțional care se produce în momentul în care o persoană este pusă în situația de a vorbi în public.
În esență, glasofobia se tratează prin terapie (în cazurile grave) sau prin exerciții de autocontrol.
Conform unui studiu efectuat în 2016 de către Statistic Brain Research Institute, 74% din oameni suferă de acesta fobie.
Care ar fi rădăcinile acestei fobii?
Dacă ne luăm după Scott Berkun acesta scrie în cartea sa ‘Confesiunile unui vorbitor public’ că această fobie își are rădăcinile în creierul reptilian, acea parte a creierului uman responsabilă de funcțiile cele mai primitive și instinctive. Scott Berkum spune că în momentul în care ieșim pe scenă, din cauza faptului că suntem singuri în fata unui grup de oameni creierul reptilian intră în stare de alertă pentru că situația în care suntem este percepută ca un pericol iminent la adresa vieții noastre: suntem expuși, nu avem arme să ne apărăm și nici nu avem unde ne ascunde iar toți ceilalți(publicul) se uită la noi.
Atunci creierul reptilian reacționează și pune imediat corpul în gardă pregătind extremitățile (mâinile și picioarele) pentru situația de ‘luptă sau fugi’ în care crede că suntem.
Astfel vor fi reduse la minimul toate celelalte procese din corp, lucru care poate conduce la transpirație excesivă, ‘nod’ în stomac sau în gât, probleme la articularea cuvintelor, uitarea tututor lucrurilor ‘neimportante’, nevoia de a ne mișca în direcția ușii sau a geamului, punerea mâinilor într-o poziție de apărare (‘în gardă’) etc
Perioada în care creierul reptilian deține controlul este de aproximativ 20 de secunde, după aceea neocortexul (partea creierului pe care o folosim pentru procesarea în mod conștient a informațiilor și care ne diferențiază de animale) preia controlul și toate temerile inconștiente dispar.
Dacă ne luăm după studii recente efectuate de diverse Asociații ale psihologilor în afară de aceste frici primare sunt și altele printre care se menționează: frica de a pierde controlul, frica de a fi vulnerabil, frica de a greși, frica de ridicol, frica de necunoscut, frica de respingere, frica de a fi judecat etc..
Pentru a învinge frica de vorbit în public trebuiesc parcurși următorii pași:
- descoperă cauza pentru care TU ești stăpânit de această frică
- acceptă că acea frică există
- conștientizează faptul că această cauză nu va dispărea ci va trebui să înveți să o controlezi
- gestionează-ți frica aplicând tehnici de relaxare corporală și de îmbunătățire a prezențelor în fața publicului
- exersează vorbitul în public
Poți să îți învingi frica de a vorbi în public alăturându-te organizației Toastmasters Internațional, în cadrul cluburilor vei găsi mentori care îți vor îndruma primii pași în lumea vorbitului în public, vei găsi diverse programe educaționale din care vei putea alege pe cel/e care te interesează și vei putea exersa săptămânal într-un mediu prietenos și suportiv.